Dinu Patriciu, suporter liberal şi unul dintre cei mai bogaţi români, ar putea spune, după alianţa dintre PNL şi PSD, că şi-a văzut visul cu ochii. Dar nu o spune. Comentează însă, într-un interviu, în exclusivitate pentru evz.ro, care sunt, în aceste condiţii, şansele lui Traian Băsescu la fotoliul de la Cotroceni.
Încă din 2004, Dinu Patriciu propunea şi susţinea formula de guvernare PSD-PNL. A reluat mesajul şi anul trecut, după alegerile parlamentare. "PNL are două opţiuni: să se ducă la guvernare cu PSD sau să plece în Opoziţie. Acestea sunt cele două opţiuni pe care le are, adică un guvern cu PSD dar condus de PNL, având prim-minstru liberal, pentru ca sa-şi asigure realizarea unui program liberal, sau să se ducă în Opoziţie, să aştepte să se termine focul celor doi urmaşi ai FSN, urmând ca, peste 4 ani, să fie din nou alegeri", spunea afaceristul, pe care, la un moment dat, Crin Antonescu l-ar fi propus şi prim-ministru. Liderul PNL şi-a retras apoi declaraţia şi chiar sprijinul pentru Patriciu, considerat a fi un punct slab în campania electorală a lui Antonescu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu