luni, 30 noiembrie 2009

Mircea Geoană va obţine in turul al doilea 54%, iar Traian Băsescu 46% din voturile alegătorilor

73% dintre cei care se vor prezenta pe 6 decembrie la urne se prezintă pentru a susţine candidatul preferat şi numai 27% dintre electori pentru ca adversarul să nu câştige, potrivit sondajului INSOMAR, comandat de Realitatea TV.

51% dintre votanţii lui Traian Băsescu au vârste între 18 şi 34 de ani în timp ce 55% dintre votanţii lui Mircea Geoană au între 50 şi 64 de ani.
Majoritatea celor care îl vor susţine pe Mircea Geoană în turul doi al alegerilor prezidenţiale , adică 57%, provin din mediul rural faţă de 43% care vor vota Băsescu. Traian Băsescu va fi votat în proporţie de 47% dintre alegătorii din mediul urban, în timp ce 53% vor fi în favoarea lui Mircea Geoană.
Mircea Geoană va fi votat 54% din publicul masculin şi de 55% din publicul feminin. 55% dintre votanţii care au cel mult zece clase sau şcoală profesională şi 55% dintre alegătorii cu studii superioare îl susţin pe Mircea Geoană în turul doi al prezidenţialelor. 53% dintre cei acre au liceu vor vota cu acelaşi candidat.
Pe Traian Băsescu îl susţin 45% dintre cei care au cel mult zece clase sau dintre intelectuali, potrivit sondajului INSOMAR.
53% dintre transilvăneni vor vota pentru Traian Băsescu în timp ce numai dintre aceştia 47% vor vota pentru Mircea Geoană care va lua şi 57% dintre voturile moldovenilor faţă de numai 43% dintre sufragii îndreptate către Traian Băsescu. 59% dintre munteni îi vor da votul prezidenţiabilului PSD faţă de numai 41% care se vor îndrepta către prezidenţiabilul PD-L. Opţiunile bucureştenilor sunt următoarele: 54% către Mircea Geoană şi 46% către Traian Băsescu.
73% dintre cei care se vor prezenta pe 6 decembrie la urne se prezintă pentru a susţine candidatul preferat şi numai 27% dintre electori pentru ca adversarul să nu câştige.

miercuri, 25 noiembrie 2009

În cazul în care comunistul Băsescu ajunge preşedinte, am trece prin perioada cea mai neagră din ultimii 20 de ani

Dinu Patriciu a declarat, în cadrul emisiunii Ora de Foc, că varianta câştigătoare pentru România ar fi fost Crin Antonescu. În opinia omului de afaceri, România are nevoie de o majoritate care să asigure normalitatea acestei ţări.
"În tinereţe, am fost obligat să învăţ marxism-leninism şi îmi aduc aminte că armele unui comunist erau calomnia, teoria conspiraţiei şi lupta de clasă. Acestea sunt şi armele acestui om care de formă a condmnat comunismul, pentru că este un comunist. Îşi închipuie, îşi contruieşte scenarii şi apoi le varsă în public cu un tupeu nemărginit. A pus cap la ca frânturi de adevăr ca să ajungă la aceste scenarii doar, doar, o impresiona electoratul", a spus Dinu Patriciu, răspunzând la acuzele aduse de preşedintele Traian Băsescu conform cărora deciziile privind structura guvernului, programul de guvernare şi privatizările sunt decise la sediile firmelor "mogulilor".
Omul de afaceri a subliniat faptul că România are nevoie în acest moment de o majoritate stabilă.
"Împotriva asocierii de acum nu pot să fiu pentru că sunt consecvent cu mine însumi. Încă din 2004, am spus că este singura soluţie raţională acest compormis istoric între social-democraţie şi liberalism pentru a guverna stabil această ţară într-o perioadă grea de tranziţie. Astăzi ne trebuie o majoritate care să asigure normalitatea acestei ţări pentru creşterea economică, v-o spun în calitate de mogul nenorocit ce mă aflu", a spus Patriciu.
Patriciu a făcut şi o previziune sumbră legată de România: "Dacă comunistul Traian Băsescu ajunge preşedintele României, am trece prin perioada cea mai neagră din ultimii 20 de ani. Am convingerea că acest lucru nu se va întâmpla".

Un comunistoid şi un scelerat ca Băsescu nu mai poate conduce România

Dinu Patriciu, suporter liberal şi unul dintre cei mai bogaţi români, ar putea spune, după alianţa dintre PNL şi PSD, că şi-a văzut visul cu ochii. Dar nu o spune. Comentează însă, într-un interviu, în exclusivitate pentru evz.ro, care sunt, în aceste condiţii, şansele lui Traian Băsescu la fotoliul de la Cotroceni.
Încă din 2004, Dinu Patriciu propunea şi susţinea formula de guvernare PSD-PNL. A reluat mesajul şi anul trecut, după alegerile parlamentare. "PNL are două opţiuni: să se ducă la guvernare cu PSD sau să plece în Opoziţie. Acestea sunt cele două opţiuni pe care le are, adică un guvern cu PSD dar condus de PNL, având prim-minstru liberal, pentru ca sa-şi asigure realizarea unui program liberal, sau să se ducă în Opoziţie, să aştepte să se termine focul celor doi urmaşi ai FSN, urmând ca, peste 4 ani, să fie din nou alegeri", spunea afaceristul, pe care, la un moment dat, Crin Antonescu l-ar fi propus şi prim-ministru. Liderul PNL şi-a retras apoi declaraţia şi chiar sprijinul pentru Patriciu, considerat a fi un punct slab în campania electorală a lui Antonescu.

luni, 23 noiembrie 2009

Basescu - acelaşi şmecher politic uşor expirat

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, luni, că lui Traian Băsescu îi lipseşte practica politică a consevcenţei, construindu-şi pledoaria pe o premisă greşită, fiind "acelaşi şmecher politic uşor expirat", care îşi încearcă "farmecele deja depăşite", pentru ultima oară, în faţa electoratului.
"Domnului Băsescu conţinutul noţiunii de consecvenţă şi practica politică sau de alt fel a consecvenţei nu-i e familiară. Eu aş spune înainte de toate că domnia sa şi-a construit această pledoarie politicianistă 100% pe o premisă greşită, aceea că eu m-am aruncat în braţele lui Mircea Geoană, că m-am aliat. Eu nu am anunţat nicidecum astăzi (luni - n.r.) că îl susţin pe Mircea Geoană. Eu am anunţat astăzi că în niciun caz nu îl susţin şi nu tratez şi nu cad la învoială cu domnul Traian Băsescu", a afirmat, la Realitatea TV, Crin Antonescu.

joi, 19 noiembrie 2009

Comandante, ai f*** tara! (VIDEO)

miercuri, 18 noiembrie 2009

Mircea Geoană are cele mai mari şanse de a deveni preşedinte, potrivit unui sondaj CURS

Ziarul Evenimentul Zilei scrie că, potrivit unui sondaj CURS, Mircea Geoană are cele mai mari şanse să devină preşedintele României.

Conform rezultatelor unui sondaj CURS publicate de Evenimentul Zilei, Mircea Geoană are cele mai mari şanse să devină preşedinte după al doilea tur de scrutin, luând mai multe voturi de la nehotărâţi decât Traian Băsescu.

Se pare că pentru turul doi hotărâtor este votul nehotărâţilor care reprezintă 28% dintre respondenţi în sondaj. Acestora li s-a spus că în unele ţări votul este obligatoriu şi în acest caz pentru cine ar opta. Răspunsurile au fost următoarele: Mircea Geoană este preferat de 15%, pentru Băsescu ar opta 13% Antonescu beneficiază de 6% din preferinţe, iar Sorin Oprescu doar 4%.

Vărul lui Traian Băsescu votează cu Mircea Geoană


Vasile Şova, zis "nea Puiu". Văr primar cu Traian Băsescu. Născut, crescut, pensionat în Murfatlar. Adică Basarabi. Deci Murfatlar. Chiar seamănă cu preşedintele, iar pleoapa stângă pare a fi marcă înregistrată în neam. "Am fost mai înalt decât el!", spune nea Puiu.

Ginerele său seamănă cu Ovidiu Ohanesian, răpitul din Irak. Ne-am conversat în sediul PSD din Murfatlar, unde, când nu se joacă destinele localităţii şi ale ţării, se joacă table şi rummy. Cristian Diaconescu a trecut p-aici. "Nu, n-a jucat table, că era şedinţă."."Ultima dată m-am întâlnit cu el la înmormântarea lu' ta-su. Era primarul Capitalei. În rest, legătura e aşa: el e la Bucureşti, eu sunt aici. Mama şi cu maică-sa sunt surori"
Rep.: În turul doi cine intră?V.Ş.: Băsescu şi Geoană. Oprescu, Antonescu şi UDMR îl vor sprijini pe Geoană.Rep.: Un cuvânt despre Antonescu.V.Ş.: Prea tânăr!Rep.: Oprescu?V.Ş.: Să-şi vadă de meseria lui. Să aranjeze Bucureştiul şi p-ormă…Rep.: Nu vă mai întreb cu cine votaţi.V.Ş.: E secret! Ha, ha, ha!
Citeşte mai mult în Academia Caţavencu de săptămâna aceasta

Zoe Petre: “Basescu recunoaste ca serviciile l-au facut presedinte”

Traian Basescu a recunoscut, ieri, cand a vorbit despre implicarea serviciilor secrete in campaniile electorale, ca a ajuns sef de stat, in 2004, cu ajutorul serviciilor, spune analistul politic Zoe Petre, in exclusivitate pentru Inpolitics. “Daca serviciile secrete s-au implicat in toate campaniile electorale de pana acum, Traian Basescu recunoaste ca, in 2004, el a ajuns presedinte al Romaniei cu ajutorul serviciilor secrete. Basescu a facut o gafa uriasa spunand ce a spus. Am senzatia ca, in ultima perioada, Traian Basescu este in stare sa spuna orice ii vine la gura. Cred ca e disperat”, a explicat Zoe Petre.

vineri, 13 noiembrie 2009

FRAUDAREA alegerilor la Valea Seaca- PREAMBUL la alegerile de pe 22 Nov.

Judecatoria Pascani a anulat astazi rezultatele consemnate in turul doi al alegerilor pentru
Primaria Valea Seaca. Decizia vine in urma unei plingeri formulate de PSD Iasi, care acuza fraudarea scrutinului de catre PDL. Hotarirea demonstreaza inca o data ca Dan Nica a avut dreptate atunci cind anunta ca democrat-liberalii se pregatesc pentru fraudarea alegerilor. In cel de-al doilea tur de scrutin, desfasurat duminica, democrat-liberalul Mihai Miron obtinuse cu sase voturi mai mult decit social-democratul, Valeriu Roman. Potrivit sefului PSD Pascani, Neculai Ratoi, turul 2 al alegerilor din Valea Seaca se va relua pe 22 noiembrie, odata cu scrutinul prezidential.

Din ce am vazut la TV erau sateni care au primit perdele si produse alimentare ca sa voteze cu PDL, oare la ce sa ne asteptam zilele urmatoare? Un portocaliu la usa cu vreo 3 sacose in mana ;))

p.s. bunurile confiscate de politie (adica mita) stie cineva ce se vor intampla cu ele? sunt scoase la licitatie ca stiu pe cineva interesat de perdele


"BINE CA TRAIM" (atat ne-a mai ramas dupa 5 ani din sloganul ala cu "sa traiti bine")

Băsescu i-a făcut să râdă şi pe profesorii PDL, spunându-le cum le vor creşte salariile

Explicaţiile preşedintelui Traian Băsescu despre aplicarea majorării salariale în cazul dascălilor a stârnit râsete ironice profesorilor simpatizanţi şi membri PDL care i-au reproşat şefului statului că nu mai au răbdare.
"Salariile din preuniversitar vor creşte cu 78% în perioada 2010-2015" a fost declaraţia care a declanşat rumoare printre cei 800 de dascăli reuniţi la Palatul Parlamentului, tocmai pentru a-l sprijini pe şeful statului în cursa electorală. După câteva secunde, în care, părând uşor derutat, a privit încruntat sala, Băsescu a răspuns: "Deci, asta e scris în lege". Apoi, a accentuat, recâştigându-şi zâmbetul: "Asta e scris în lege, asta vă spun".
O întrebare venită din partea cadrelor didactice l-a pus din nou în dificultate pe Traian Băsescu. După ce o profesoară i-a spus preşedintelui că există riscul ca în viitor învăţătorii să aibă venituri mai reduse decât profesorii debutanţi, un schimb de replici rapid a fost declanşat instantaeu. "Cât câştigaţi pe oră, doamnă?" "La ce vă referiţi?" "Întreb ca fapt divers...." "Pe oră nu vă pot spune! Vă pot spune că după 24 de ani în învăţământ, cu gradul I, câştig 14 milioane pe lună!" "Deci, cât luaţi în mână?" "14 milioane" "Net?" "Exact! Credeţi că mai avem răbdare până în 2015?" "Doamnă, nu cred că mai aveţi răbdare, dar sunt convins că veţi face ceea ce trebuie".
Câteva minute mai târziu, Băsescu a încercat să detalieze strategia pe care o are în vedere: "Nimeni nu vă poate garanta creştere salarială în moment de criză, dar vă pot spune o sursă a banilor pentru creşterea salarială: Dacă se vor preda copiilor 6-7 materii în loc de 14, atunci vor rămâne bani foarte mulţi. Totul e să fim cinstiţi". Rostul respectivei replici prezidenţiale fusese preconizat de către Băsescu la începutul discursului său, atunci când le-a spus dascălilor că noua lege va aduce cu sine înjumătăţirea numărului de materii predate la nivelul liceului: "Nu mai putem face 13-14 materii într-un an , pentru că astfel sacrificăm copiii".
Flancat la prezidiu de o întreagă armată a oficialilor democrat-liberali: Emil Boc, Liviu Negoiţă, Anca Boagiu, Sulfina Barbu, Daniel Funeriu, Cătălin Croitoru sau Cristian Alexandrescu şi urmărit cu atenţie din primul rând de către Elena Udrea (care, în mod ciudat nu s-a aşezat lângă celelalte vedete PDL), preşedintele a ţinut să exemplifice care sunt rezultatele actuale ale sistemuluid e învăţământ: "Elevul are nevoie de competenţe, pentru a putea face faţă pieţei forţei de muncă. Uitaţi-vă la oamenii politici începând cu mine cum vorbesc o limbă străină!". Şi, trecând în revistă discursul bine ştiut despre tandemul oameni politici-sindicate care, în opinia preşedintelui a compromis iniţiativa reformării sistemului, Băsescu a explicat şi mai plastic ce anume vrea noua lege a Educaţiei: "Societatea nu trebuie să-i pună în mână absolventului un peşte, ci o undiţă. Poate că într-o zi, cineva nu îi va mai aduce peşte şi atunci copilul va rămâne nemâncat. Îi trebuie o undiţă cu care să pescuiască hrana".
În ciuda faptului că profesorii, care au rimit la intrarea în clădirea parlamentului mape cu pliante, pixuri şi broşuri personalizate cu textul "Băsescu pentru România" au vociferat în câteva rânduri pe seama discursului său, preşedintele a lăsat impresia că atmosfera i-a făcut plăcere, transmiţând la plecare: "Vă las pe alţii pe care să-i jumuliţi. Îi las la dispoziţie. Dacă nu terminaţi până termin emisiunea de la B1TV, de la unşpe, vin înapoi".

sursa: gandul

Anul viitor nu vor fi nici investitii, nici consum. Economia va sta pe loc

Bancile nu au cui sa dea credite pentru ca firmele care au nevoie de bani sunt "aproape moarte", iar populatia nu are incredere in sistemul bancar, a declarat, vineri, Dorothea Nicolae, regional director la Credit Europe Bank, citata de Mediafax.
"Nu avem ce sa creditam. Firmele care au nevoie de bani sunt aproape moarte. Sa punem bani intr-un muribund, cand afacerile firmelor au scazut foarte mult? Iar populatia nu vine sa ia credite, nu este cerere pentru bani, pentru ca nu exista incredere in sistemul bancar", a afirmat Nicolae, raspunzand, la un seminar pe teme imobiliare, unei intrebari legate de preferinta bancilor pentru a imprumuta statul, in defavoarea firmelor si a populatiei.
"Este clar ca Romania trece printr-o recesiune grava, iar dincolo de criza mondiala avem si o serie de factori locali care ingreuneaza revenirea economiei. Pentru anul viitor previzionam o crestere economica de 0,4%, ceea ce inseamna ca vom ramane aproximativ la nivelul la care am cazut in 2009", spune Rozalia Pal, economistul-sef al UniCredit.
Asta e cel mai bun scenariu dupa parerea mea...asta in cazul in care va fi liniste dupa alegeri si lucrurile se vor aseza din punct de vedere politic si tara va fi guvernata cu responsabilitate si va fi o tara a bunului simt nu a "bunului spritz",

Numărul românilor care au sărăcit faţă de 2008 a crescut cu o treime

Numărul românilor care consideră că situaţia lor financiară s-a deteriorat comparativ cu octombrie 2008 a crescut cu o treime, ponderea acestora ajungând la 63% din respondenţii unui studiu realizat de GfK România, comparativ cu Polonia, unde situaţia e percepută negativ de 33% din populaţie, scrie Mediafax
"Românii sunt printre cei mai pesimişti est europeni în această direcţie", se arată într-un comunicat al institutului de cercetare.
Numărul românilor care consideră că situaţia lor financiară s-a deteriorat comparativ cu octombrie 2008 a crescut cu o treime, ponderea acestora ajungând la 63% din respondenţii unui studiu realizat de GfK România, comparativ cu Polonia, unde situaţia e percepută negativ de 33% din populaţie, scrie Mediafax
"Românii sunt printre cei mai pesimişti est europeni în această direcţie", se arată într-un comunicat al institutului de cercetare.

joi, 12 noiembrie 2009

Geoană a discutat cu Iohannis politică şi i-a cerut sprijinul ca Iaşiul să devină Capitală Culturală

Candidatul PSD la Preşedinţie, Mircea Geoană, s-a întâlnit, joi, la Sibiu, cu primarul Klaus Iohannis, la finalul întâlnirii ei afirmând că au discutat politică, iar liderul PSD i-a cerut sprijinul lui Iohannis pentru ca municipiul Iaşi să devină Capitală Culturală Europeană.

"Am discutat cu domnul Iohannis despre continuarea programului Capitală Culturală început cu succes la Sibiu în 2007. Oraşul Iaşi şi-a manifestat interesul de a fi în viitor Capitală Culturală şi i-am cerut domnului Iohannis sprijinul pentru ca şi Moldova să aibă şansa de a fi pusă pe harta Europei", a spus Geoană.

sursa: mediafax.ro

vineri, 6 noiembrie 2009

Modernizarea aeroportul Iasi - o cacealma?

In vara anului 2007 am folosit pentru prima data serviciile Aeroportului Iasi.La decolare,atunci cand motoarele sunt turate,momentul acela pentru mine a fost cat se poate de normal.In schimb la intoarcere,cu greu pilotii au putut ateriza pe o pista atat de mica, iar eu in avion ma simteam ca si cum as fi mers cu o caruta pe un drum comunal.In momentul opririi am privit pe geam, si am observat ca avionul iesise de pe pista de aterizare cu partea din fata. La coborarea din avion am rasuflat cu totii usurati,si m-am gandit cum neglijenta autoritatilor locale imi putea transforma un concediu de vis petrecut in Bodrum intr-un cosmar. Pe 24 ianuarie 2009 in Piata Unirii, presedintele Consiliului Judetean Iasi, Constantin Simirad,anunta cu surle si trambite ca problema aeroportului e ca si rezolvata, fiind completat la acel moment de presenditele in exercitiu la acea data, care a afirmat ca personal se va ocupa de aceasta problema. La aproape un an de zile, specialistii in domeniul afirma ca in maxim 2 ani de zile pista va deveni inutilizabila.In tot acest timp, la Bacau si la Suceava vor fi inaugurate noi piste. Asta ma face sa ma gandesc ca totul a fost a fost doar o promisiune electorala prin care primul marinar al tarii a incercat sa isi atraga voturile cetatenilor din orasul nostru. Constat ca de fapt a fost o "cacealma" a "presedintelui-jucator", cacealma in urma careia Bacaul si Suceava vor ajunge sa aiba aeroporturi modernizate inaintea Iasi-ului, in timp ce noi, in scurt timp vom ajunge sa fim nevoiti sa mergem in alte orase pentru o calatorie cu avionul. Asta in afara faptului ca, investitori care ar trebui sa vina in orasul nostru, prefera alte orase datorita lipsei unui aeroport modern.
Rezumand totul la cateva cuvinte, as putea spune ca aceasta cacealma a unui presedinte- jucator , care in cel mai bun caz poate fi doar un bun jucator de poker, nu a dat rezultate.
Domnule "prim marinar al tarii", unde sunt promisiunile din Piata Unirii? Unde sunt fondurile promise aeroportului din Iasi? Fara nimic concret totul pare doar un bluf al unui jucator de poker destul de slab. Pe 6 decembrie o sa imi etalez cartile domnule presedinte. O sa scot din maneca un as. Un as care sa va faca sa redeveniti capitanul de vas de dinainte de 1989. Vant din pupa stimabile